Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 28 martie 2012

Vâlcov şi Frunzăverde pleacă din PDL. Impactul real

Şi-au dat demisia sau sunt în curs să-şi dea demisia din PDL Darius Vâlcov (primar Slatina) şi Sorin Frunzăverde (preşedinte CJ Caraş Severin).

Vă invit să ne uităm la ceva foarte concret, şi anume la voturi.

Sorin Frunzăverde:



În 2008, a obţinut 63 de mii voturi dintr-un total de 144 de mii la alegerile pentru şefia CJ (43,6%).

La parlamentare, PDL a performat mult mai prost în Caraş-Severin decât dl. Frunzăverde: 32 de mii de voturi (31,6% din total, cam cât media la nivel naţional). În Caraş-Severin, PDL a ocupat locul unu la partide - 1,7 procente în faţa PSD şi 9 procente în faţa PNL. PDL a ocupat locul întâi în trei colegii pentru Camera Deputaţilor din cinci, şi locul unu la singurul colegiu din senat.

În turul unu al prezidenţialelor din 2009, Traian Băsescu a performat în Caraş Severin nici atât de bine ca Frunzăverde la CJ, dar nici atât de slab ca PDL-ul la parlamentare: 50 300 voturi.

În turul doi - ca aproape peste tot - au venit la vot 13 mii de oameni care nu votaseră la turul unu. Numărul de voturi pro-Traian Băsescu a crescut, ajungând la 80 de mii.

PNL - partidul în care s-a înscris Sorin Frunzăverde - a obţinut 22% şi la parlamentare şi la prezidenţiale-tur unu (Crin Antonescu).

Cvasi-concluzii: organizaţia PDL Caraş-Severin s-a întrebuinţat extrem de serios în două momente: alegerea lui Sorin Frunzăverde în fruntea CJ şi turul doi al prezidenţialelor. Ceva mai puţin la turul unu. Mult mai puţin la parlamentare, dar îndeajuns cât ca PSD să câştige 4 lupte electorale din 6, deşi a avut doar două procente în faţa PSD (!!).

Potrivit sondajelor USL, opoziţia stătea mai prost în Caraş Severin decât în majoritatea judeţelor României, dar mai bine decât în multe alte judeţe din Transilvania (43% USL, 33% PDL). Doar în patru judeţe scorul PDL era mai înalt decât în Caraş-Severin (Neamţ, Suceava, Mehedinţi, Cluj). Dacă soluţia PDL pentru leadership-ul filialei nu este cea corectă, PDL mai pierde o redută. Alegerile din toamnă vor fi un test pentru Sorin Frunzăverde şi pentru electorat: votanţii PDL se vor duce după liderul local pe care îl simpatizează sau rămân cu partidul?

Estimare in extenso: înainte de tăierile din 2010 / scandalurile de corupţie / eşecurile de comunicare ale PDL din ultimii doi ani, 32 mii de locuitori ai judeţului Caraş-Severinul votau orice era portocaliu (Frunzăverde, Băsescu sau PDL), alţi 18 mii erau susţinători ai puterii în aspectele sale carismatice (nu veneau la vot pentru PDL, dar votau Frunzăverde şi Băsescu), şi încă 13 mii veneau doar pentru Frunzăverde, cu ocazia alegerilor locale. Toate cifrele au fost "turtite" de ce s-a întâmplat în 2010, dar nu atât de mult precum în alte judeţe. Grupurile 2 şi 3 (31 de mii de oameni) au dispărut de la PDL, iar o mare parte din cei 32 de mii de la bază vor rămâne cu PDL orice ar fi. Pierdere netă PDL faţă de 2008-2009 (cumulat tăierile din 2010 + demisie Frunzăverde) = aproximativ 30 mii de voturi. Situaţia nu va sta la fel la parlamentare, pentru că PDL Caraş-Severin ... ce va mai rămâne din PDL Caraş-Severin... nu va sta locului.

Estimare pe scurt: PDL pierde procente într-un judeţ în care ar fi performat foarte bine în toamnă. Impactul pe plan naţional este minor (sub 0,05%). Impactul psihologic în PDL este major.

Mr. Vâlcov:





Citez din demisie: "Sunt de notorietate investiţii precum centura ocolitoare a oraşului (etc etc etc), cu care ori am fost minţiţi de către miniştri că se vor realiza, ori au început timid şi nu au finanţare. (...) Ruşinea pentru neîndeplinirea acestor proiecte am suportat-o eu pentru că un ministru ignorant nu ştie ce este ruşinea".

A câştigat primăria Slatina în 2008 cu 82,3% din voturi, 29 de mii din 35 de mii, o performanţă iohannis-iană, dacă-mi permiteţi. Iar cauza este tot ... iohannis-iană: este primar din 2004, când a învins primarul anterior (PSD) cu 14 mii de voturi la 11 mii în turul unu şi 20 de mii la 15 mii în turul doi.

Ce a însemnat asta pentru partid?
Păi, în 2004, Alianţa DA a obţinut în Slatina 14 448 voturi. Un pic peste PSD+PUR (13 716).
În 2008, PDL a obţinut singur 14 753 de voturi, iar PNL 3188. PSD s-a prăbuşit (8638 voturi).
Vei spune că la prezidenţiale lucrurile au stat cam tot aşa, eventual cu un plus pentru Traian Băsescu.

Surpriză însă...

Mircea Geoană a câştigat în turul unu (13 527 voturi), Traian Băsescu sub partid (12 855) şi Crin Antonescu dublu cât partidul (7214).

În turul doi, Traian Băsescu a câştigat pe muchie (181 de voturi în plus), dar a câştigat. Aş dori să vă reamintesc că pe teritoriul ţării Traian Băsescu a pierdut în turul doi, deci în Slatina performanţa sa în turul doi a fost OK.

Nu vreau să intru în speculaţii fără să ştiu mai multe, dar este clar că în timpul anului 2009 la Slatina s-a petrecut ceva foarte interesant. De la 11 000 voturi (parlamentare) PSD+PNL au ajuns la 20 700 (prezidenţiale), ceea ce pentru un oraş de mărimea Slatinei este un mic cataclism. Pot emite ipoteze, dar nu este nici locul, nici momentul.

În sondajele de opinie efectuate de USL acum şase luni, făcute publice de PDL şi confirmate de USL (lungă poveste), intenţia de vot pentru Vâlcov era de 77%, iar la partide USL avea 52%, PDL 37% iar PP-DD nu era listat ca opţiune de vot. Între timp PP-DD a depăşit PDL în Muntenia, poate şi în Slatina (marje-marje-marje). Dacă D. Vâlcov candidează pentru USL, punem 77 şi 52 împreună (metaforic vorbind) şi mai scoatem un oraş din lista PDL. Dacă nu, lucrurile se vor complica.

Fie aceste două demisii sunt pietricelele care surprind începutul prăbuşirii de facto a dealului, fie sunt mici incidente nesemnificative.

Edit: Hotnews, "pe surse" despre situaţia din PDL Bucureşti: ""Este un haos total, nimeni nu stie ce va face Udrea si de ce se intarzie atat de mult cu demararea campaniei electorale. Au existat discutii aprinse in interiorul organizatiei dar nu se poate face nimic concret. Suntem in plin an electoral si unii colegi evita sa vorbeasca public despre situatia dezastruoasa de la Bucuresti, altii asteapta sa-si franga gatul Udrea. Asta este situatia in momentul de fata la PDL Bucuresti". Hotnews?

9 comentarii:

  1. Scriam intr-un comentariu anterior despre dezintegrarea PDL-ului si absorbtia acestuia de catre PNL. Nu credeam ca lucrurile vor incepe asa de devreme.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alin, abia acum am văzut postarea completă (de pe Facebook). Schema e logică, prea logică pentru România din păcate. Îţi aminteşti cât se discuta despre unificarea PD cu PNL acum 7 ani. Bineînţeles că situaţia nu ar fi aceeaşi, dar unificarea dreptei părea şi atunci previzibilă şi coerentă.

      Ștergere
  2. Nu chiar.
    1. Hemoragia se va opri repede. Oamenii performanţi electoral din PDL sunt legaţi prin (mii de) fire de Emil Boc, TB, etc. Iar pe cei neperformanţi nu-i ia nimeni. Crezi că dacă - prin absurd - Elena Udrea cere să intre în USL, va fi primită?

    De fapt, tocmai mi-a venit în minte un argument pentru un răspuns pozitiv.

    2. PNL nu are (încă) forţa să absoarbă PDL. Forţa PDL deriva în trecut din: a) controlarea Palatului Victoria; b) controlarea Palatului Cotroceni; c) vectori de imagine pozitivi (popularitatea lui TB şi/sau mesaje ex. "Să trăiţi bine").
    c) s-a dus, a) e în prelungiri, până la b) mai e mult - 10 luni spre doi ani şi jumătate. Şi chiar şi atunci va fi nevoie de o delimitare netă a PNL de PSD. Dar asta va veni, sunt sigur.

    3. PDL nu trebuie subestimat. Nu asistăm la "CDR în vara lui 2000, doar cu televiziuni de ştiri şi sute de bloguri analizând situaţia". Disciplina e cu totul la alt nivel.

    4. Mare grijă cu absorbţiile. S-ar putea să se muleze fix pe mesajul Vadimiano-PP-DD ("toţi sunt la fel, nişte traseişti, se duc de colo colo dar de fapt le pasă doar de putere"). E uşor să râzi şi să spui că nu contează, dar...

    5. Aşteaptă-te la o rezistenţă feroce (hostile takeover, cum se zice în business) atâta timp cât PNL este aliat cu PC.

    RăspundețiȘtergere
  3. 1. Nu cred că Elena Udrea e performantă electoral. Toate sondajele o arată ca fiind cel mai nepopular lider PDL. De fapt, în afară de Traian Băsescu nu putem spune despre nici un lider PDL că este cu adevărat performant electoral. Nici măcar Emil Boc care, deși a câștigat de două ori primăria din Cluj-Napoca, a făcut-o pentru că în ochii oamenilor era pesoana cea mai apropiată de Traian Băsescu care era pe val.

    2. și 3. De acord cu tine în totalitate cu o completare. Ceea ce compensează într-o oarecare măsură forța organizatorică la P.N.L. este faptul că are cel mai puternic brand politic pe partea dreaptă a spectrului politic. Chiar și cu lideri mai puțin inspirați P.N.L.-ul a crescut de la aprox. 2% (1992), aprox. 8% în 1996, 7,5% în 2000, 17% în 2004 până la 18,5% în 2008. PDL însă a reușit să demonstreze ce poate să însemne pentru un partid un lider adevărat. Cam același lucru ce a însemnat Ion Iliescu pentru PSD. Nu știu încă dacă Antonescu este pentru P.N.L. un astfel de lider-locomotivă.

    4. În scenariul meu nu am presupus niciun moment că acest lucru se va întâmpla mai devreme de momentul în care Traian Băsescu nu mai este președinte pentru că atâta timp cât mai au o redută de apărat se vor găsi apropiați ai lui TB care să ducă PDL-ul înainte. Asta nu înseamnă că Elodiile și gogoașele nu au o șansă reală de a lua o bună cotă din viitorul parlament.

    5. Hm, nu cred că P.C.-ul contează atât. Contează ce vrea Antonescu.

    RăspundețiȘtergere
  4. 1. Ai foarte mare dreptate. Nu mă gândeam la Elena Udrea ca aducând voturi USL - eram mai degrabă ironic.

    2 şi 3. Deocamdată este locomotivă. Părerea mea strict personală - şi deci failibilă - este că postura de prezidenţiabil îl uzează foarte mult, mai puţin personal cât în planul percepţiei publice. Efectele nu se văd acuma, ci se vor vedea mai târziu. Este *foarte posibil* ca eu să greşesc cu asta.

    Priveşte lucrurile şi din altă perspectivă. De-a lungul anului 2010, toţi pesediştii cu care am vorbit mi-au zis două lucruri: a) "am suferit enorm în noaptea de după turul doi!" b) "dacă Crin era candidatul nostru, câştigam sigur." Deci fiecare vede ce nu are :)

    4. Vorbeam de absorbţii individuale (ex. Frunzăverde şi sute de alte cazuri locale), nu de absorbţia partidului. Pe de altă parte Elodiile & ceilalţi o să aibă multe alte linii de atac, deci s-ar putea să nu fie atât de important.

    RăspundețiȘtergere
  5. Două completări:
    1. Hemoragia nu se va opri. Chiar dacă nu vor mai pleca lideri importanți, hemoragia va continua la nivelul primarilor care nu mai cred că PDL poate rămâne la guvernare, primari care au contactul direct cu oamenii (în special cei din mediul rural) și care văd că dacă merg să le vorbească despre PDL și-ar putea diminua serios șansele de a fi realeși. Reacția lui MRU la intenția PDL de a-și securiza aleșii locali cu bani de la Guvern a dezamăgit mulți primari PDL. Frunzăverde a fost poate imboldul de care au avut nevoie mulți primari aflați deja sub presiunea USL să facă pasul decisiv.

    2. De ce PNL este un brand care aduce voturi? Un singur motiv îți dau - ISTORIA. Nu mă refer aici doar la istoria PNL, ci la faptul că după 1989 elevilor li s-a predat adevărata istorie în care singurul partid de pe scena politică de azi care apare legat de cele mai importante realizări este PNL. Să facem un mic exercițiu de gândire. Istoria românilor se învață la vârsta de 13-14 ani (la aceștia am putea adăuga pe cei mai mari care studiază istoria la licee sau facultăți de profil, dar aceștia poate constitui o mulțime neglijabilă raportat la întreaga populație). Prima generație care a învățat după noile manuale au votat pentru prima dată în 1996, surpriză, chiar când CDR a câștigat fiind votată masiv de tineri. Conform Recensământului locuințelor și populației din 2002 această categorie constituia 3,12% din totalul populației, respectiv 3,93% din populația cu drept de vot. Desigur, impactul nu a fost așa de mare în 1996, dar să vedem mai târziu.
    În 2000 tinerii din categoria de mai sus reprezentau cf. RLP2002 11,12% din total populație (14% din populația cu drept de vot). Prezența la vot - 65,31% (9,14% din categoria vizată a mers la vot) - rezultat PNL 7,48%. Desigur nu spun că toți au votat PNL, dar estimez că aprox. 30% din voturile PNL vin din această direcție după cum vei vedea mai jos.
    În 2004 e mai complicat pentru că avem Alianța D.A.
    Dar în 2008, conform INSOMAR, Exit poll Alegeri Generale 2008 (http://www.sferapoliticii.ro/sfera/140/art05-mitulescu.html#_ftn16), 21,9% din grupa de vârstă 18-34 de ani au votat PNL. Această grupă în total populație reprezintă cel puțin 36,8% iar în populația cu drept de vot chiar mai mult de 45,9%. 21,9% din 45,9% reprezintă 10 din cele 20,4% cât spunea INSOMAR-ul că avea PNL (la alegeri a luat 18,5, dar ne raportăm la rezultatele din exitpoll pentru coerență), adică 49% din voturile PNL, ceea ce înseamnă foarte mult. Am presupus că toate categoriile de vârste au mers în același procent la vot.
    Mai departe, în 2009 la prezidențiale, conform existpoll-ului aceluiași INSOMAR, Crin Antonescu a fost votat de 24,8% din categoria vizată, adică, dacă reluăm raționametul de mai sus, rezultă faptul că această categorie a dat 56,9% din cele 20,03% cât a luat Antonescu.
    Desigur, ar fi interesant să vedem și impactul acestei categorii în rezultatul PSD sau al PDL, dar te las pe tine să faci calculele astea. Îți spun un singur lucru - impactul este mult, mult mai mic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ideea pe care o formulezi este bine argumentată şi credibilă.

      Sunt două mici erori:
      1. "grupa de vârstă 18-34 de ani au votat PNL. Această grupă în total populație reprezintă cel puțin 36,8% iar în populația cu drept de vot chiar mai mult de 45,9%."

      Cei cu vârsta între 18 şi 34 de ani în 2008 aveau între 12 şi 28 de ani în 2002. Maxim 29% din total populaţie, deci aproximativ maxim 37% din total populaţie cu drept de vot:
      http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/vol1/tabele/t15.pdf

      De asemenea, tabelul din Sfera Politicii vorbeşte exclusiv în procente calculate din totalul prezenţilor la vot, variabilă pe care nu ai luat-o în calcul, adică de exemplu în 2008:
      1. 28% dintre cei cu drept de vot au între 18-34 ani.
      2. X % dintre ei vin la vot. Prezenţa totală la vot a fost 39%, să zicem pentru tineri 33% - la tineri e întotdeauna sub medie, la vârstnici peste sau mult peste.
      3. 21,9% dintre cei din acea categorie de vârstă care vin la vot votează PNL.

      28 * 21,9 * 33 = 2,02% din totalul populaţiei aveau între 18-34 de ani în 2008, au venit să voteze şi au votat PNL. Iar PNL a luat voturile a 6,92% din totalul populaţiei, deci tinerii aceştia sunt 29% din electoratul PNL, ceea ce e tot e mult.

      Raţionamentul rămâne în picioare, doar că cifrele sunt un pic altele.

      Nu înţeleg de ce ai impresia că am negat importanţa PNL ca brand, nu am făcut-o, scuze dacă asta a reieşit cumva.

      Apropo, şi eu mă uitam acum pe Sfera Politicii, dar mai pe la articolele din 2000 vara. Ce lume mică e şi Internetul ăsta.

      Ștergere
    2. În prima chestiune ai dreptate, am greşit la calcul. În ceea ce priveşte a doua ta remarcă am presupus că toate categoriile de vârste au mers în același procent la vot aşa cum am şi scris şi atunci calculul făcându-se de modul relativ în procente şi nu în voturi proporţia se păstrează şi în rândul celor care au venit la vot, dar remarca ta aduce calculul la o mai mare fineţe.

      Nu am spus că ai negat importanţa PNL ca brand, ci doar am dorit să explic de ce cred asta de dragul argumentaţiei.

      Uite şi alte legături interesante, dar poate le ştii:

      http://www.riscograma.ro/1236/cele-trei-romanii-structura-votului-pe-studii-varsta-regiuni/

      http://cogito.ucdc.ro/vol3nr1martie2011/cog-ro/ABSENTEISMUL%20ELECTORAL%20Anca%20Paiusescu%20Cristina%20Athu.pdf

      http://stiri.kappa.ro/politica/19-05-2007/prezenta-la-vot-si-scorul-alegerilor-prezidentiale-in-romania-postdecembrista-133422.html

      Se pare că avem pasiuni comune - CIFRELE - tu le priveşti din perspectivă sociologică, iar eu inginerească. :)

      Ștergere
  6. La tine nu e numai perspectiva inginerească. Rareori ajunge cineva în poziţia ta să se uite la detaliile matematice ale lucrurilor. Cât despre mine, cifrele sunt (o mare parte din) meseria mea. "Sociologie politică" scrie pe diplomă, sociologie politică fac.

    Mersi mult de link-uri, nu le ÅŸtiam pe toate.

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog